Omul a fost creat de Dumnezeu cu o natură sfântă, după chipul şi asemănarea Sa.
Păcatul originar făcut în Eden de Eva şi Adam a schimbat natura omului din sfântă în păcătoasă şi astfel Dumnezeu l-a îndepărtat pe om de Sine cu desăvârşire.
Datorită iubirii de Creator, Dumnezeu a organizat un plan de recuperare a omului pierdut în păcat, numit MÂNTUIRE ŞI SCHIMBARE DIN  PĂCAT ÎN NEPRIHĂNIRE, realizat de Isus Hristos care a venit pe pământ în calitate de Mântuitor.
După cum păcatul a transformat natura omului din sfântă în păcătoasă, tot aşa, mântuirea a reuşit revenirea la natura sfântă, adică schimbarea naturii umane la condiţia de sfinţenie iniţială. Faptul că omul prin mântuire intră sub domnia Mântuitorului Hristos, ieşind de sub autoritatea păcatului, întotdeauna generează schimbarea comportamentul său, însă niciodată îmbunătăţirea comportamentului nu generează mântuirea.


Regula biblică este că omul condus de fire, de păcat va face faptele firii, ale păcatului (Galateni 5:19-21), timp în care omul condus de Duhul, va manifesta Roada Duhului (Galateni 5:22-23). Orice om este invitat să revină în prezenţa Creatorului prin pocăinţă faţă de păcat şi credinţă faţă de Mântuitorul Hristos, consecinţa fiind schimbarea vieţii.
În concluzie, mântuirea produce schimbarea vieţii, însă încercarea de schimbare a vieţii nu produce mântuirea (Efeseni 2:8-9). Această schimbare nu presupune doar schimbarea lucrurilor din viaţă, ci schimbarea vieţii, nu doar schimbări de natură religioasă, exterioară, ci schimbarea omului interior, din păcătos în sfânt. Schimbarea este poarta prin care venim de nicăieri în lumea lui Dumnezeu, este metoda prin care devenim omul pe care-l aşteaptă Dumnezeu şi familia de multă vreme…
Schimbarea unei vieţi este un proces care nu se termină niciodată, însă întotdeauna începe cu o decizie motivată de un eveniment. Dacă cineva vrea să se schimbe cu adevărat, trebuie să facă ceva diferit de ceea ce a făcut până în prezent, altfel rezultatele vor fi aceleaşi. Pentru ca ceva să se schimbe, trebuie să schimbe ceva.

I. Motive pentru care oamenii nu se schimbă 

1. Sunt morţi spiritual, deci sunt absolut insensibili la nevoia schimbării.
2. Datorită ignoranţei, nu ştiu sau nu cred că este nevoie de schimbare.
3. Nu au o motivaţie suficient de serioasă pentru a plăti preţul schimbării.

II. Motive pentru care oamenii amână schimbarea 

1. Viaţa lumească în care se complac diluează interesul pentru viaţa spirituală şi morală.
2. Anturajul lumesc devine o piedică serioasă în calea schimbării.
3. Superficialitatea spirituală nu oferă resurse suficiente pentru schimbare.
4. Lipsa de hrană spirituală conduce la înfometare şi neputinţă spirituală.

III. Motivaţia schimbării 

Schimbarea nu este un lucru uşor sau confortabil, de aceea se întâmplă doar atunci când este foarte serios motivată.
Motive care-i aduc pe oameni în situaţia să plătească preţul unei schimbări:
1. Falimentul, adică experimentarea unor consecinţe devastatoare, datorită unui mod de viaţă greşit. Fiul risipitor pierde averea tatălui său, experienţă care-l motivează la schimbare (Luca 15:11-32).
2. Neîmplinirea, adică experienţa unei vieţi care nu satisface. Zacheu, deşi ajunge bogat, rămâne neîmplinit şi schimbarea este singura soluţie (Luca 19:1-10).
3. O experienţă spirituală care te convinge de ineficienţa religiei actuale. Saul din Tars, deşi mândru de viaţa lui religioasă, are o experienţă prin care Dumnezeu descalifică spiritualitatea şi slujirea lui, lucru care-l motivează la schimbare (Faptele Apostolilor 9:1-22) .
4. Curiozitatea – când omul devine informat de lucruri pe care nu le-a ştiut. Famenul etiopian citind în Biblie şi            înţelegând predica evanghelistului Filip, este motivat la schimbare (Faptele Apostolilor 8:26-40).
5. O criză, în timpul căreia omul este confruntat cu propria neputinţă, necredinţă, nebunie. Iona alege să trăiască împotriva voii lui Dumnezeu, însă o criză teribilă îl obligă să facă o schimbare reală (Iona 1:1-3:3).
6. O viaţă pierdută, când realizezi că s-a epuizat viaţa şi nu ai găsit mântuirea. Tâlharul pe cruce recunoaşte că a trăit degeaba irosindu-şi viaţa în păcat; lucru care-l determină la schimbare (Luca 23:39-43).
7. Remuşcarea, când simţi un puternic sentiment de vinovăţie, care este în conflict cu dorinţa pentru cer, lucru care te predispune la schimbare. Petru trăieşte chinul remuşcării pentru trădarea Mântuitorului în curtea Marelui Preot, lucru care-l determină la schimbare (Matei 26:69-75).

IV. Schimbări greşite în încercarea schimbării 

1. Schimbarea mediului –  fiul risipitor a crezut că schimbarea mediului familiei sale este soluţia pentru fericire. El schimbă familia, părinţii, fratele lui, vecinii, obiceiurile… însă mai târziu a înţeles că nu mediul, ci el este problema, el trebuia schimbat, nu familia. Este adevărat că schimbarea mediului poate fi motivatoare pentru adevărata schimbare, însă aceasta nu înseamnă schimbarea în sine, deoarece nu mediul, ci inima trebuie schimbată.
2. Schimbarea morală, unde Pavel vorbeşte despre intenţiile bune, dar şi despre neputinţa să le împlinească (Romani 7:8, 15-17). Aici omul rămâne cu aceeaşi neputinţă morală şi spirituală în interior, timp în care în exterior îşi doreşte performanţe spirituale şi morale.
3. Schimbarea monastică, presupune separarea de lume, în speranţa unei schimbări spre Dumnezeu, dar inima rămâne la fel de păcătoasă (Romani  7:15, 22-25).
4. Schimbarea intelectuală, prin cunoaşterea lucrurilor bune, însă fără capacitatea să le împlinească practic (2 Petru 1:5). Schimbarea informaţiei care determină valorile şi priorităţile vieţii este foarte importantă, însă dacă inima nu este schimbată în mod real printr-o putere superioară neputinţei umane, schimbarea va fi superficială şi temporară.
5. Schimbarea faptelor, presupune schimbarea anumitelor comportamente exterioare care îmbunătăţesc moral viaţa, însă spiritual omul nu este mai aproape de Dumnezeu. Tânărul bogat deşi avea fapte bune a continuat să trăiască departe de Dumnezeu (Marcu 10:17-24).
6. Schimbarea voii lui Dumnezeu, când omul reduce voia lui Dumnezeu la un nivel acceptabil pentru el, afirmând că numai atât mai doreşte Dumnezeu astăzi de la om. Poporul evreu deseori reducea voia lui Dumnezeu la nivelul voii lor, pentru ca să-şi împlinească şi poftele păcătoase, timp în care îşi linişteau şi conştiinţa că-L urmează pe Domnul.
7. Schimbarea religiei, atunci când oamenii schimbă o biserică cu alta, timp în care ei rămân aceiaşi oameni răi şi păcătoşi.
Adevărata schimbare a vieţii se realizează doar prin credinţă faţă de Mântuitorul Isus Hristos şi pocăinţă faţă de păcat. Dacă până acum omul a fost şi pacientul şi medicul, de-acuma Dumnezeu este medicul şi omul este pacientul.

V. Piedici în calea schimbării: 

1. Prea bătrân, dar Moise a fost schimbat de Dumnezeu la 80 de ani (Exod 2:12; 3:1-7).
2. Prea tânăr, dar Timotei a fost schimbat de tânăr (I Timotei 3:14-15)
3. Prea păcătos, dar Maria Magdalena a fost schimbată de Dumnezeu în ciuda modului de viaţă atât de păcătos.
4. Prea rău, dar tâlharul de pe cruce a fost schimbat când a fost cel mai rău.
5. Prea bogat, dar Zacheu a fost schimbat de Dumnezeu după ce înşelase foarte mulţi oameni în timp ce colecta taxele.
6. Prea greu, dar femeia din Samaria a fost schimbată de Mântuitorul când trăia în concubinaj după şase căsătorii eşuate (Ioan 4:7-26).
7. Prea religios, dar Saul din Tars a fost schimbat de Dumnezeu după ce a atins apogeul insuficient al religiei umane.

VI. Concluzii 

1. Nu există speranţă reală pentru cer sau relaţie spirituală cu Dumnezeu fără schimbarea vieţii.

 

Sursa: Pastor Luigi Miţoi

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo