Ce parere aveţi despre muzica si genurile muzicale pe care le agreem in biserică?

Cum putem sa impăcam pe toată lumea, şi ce genuri de muzică alegem pentru a face asta?

 

Orice gen muzical poate fi creştin?

Una dintre controversele majore ale creștinismului postmodern se leagă de genurile muzicale. Nu, nu mă refer la preferințe. Asa cum pe mine nu ma ajută cu nimic muzica populară, nici pe fraţii care cântă genul asta de muzică nu îi încântă deloc rockul creştin, gospel-ul şi alte genuri contemporane.
Problema însă nu se află aici…problema de multe ori se află la conducătorii de laudă şi închinare (când vine vorba de genurile contemporane).
Îngroparea buzelor între dinți, “clatinarea” capului, gemerea de-a dreptul senzuală a cântatului și alte jocuri de scenă, ne fac uneori să ne ascundem pe sub scaune de rușine…
Dacă cei care ne conduc ar avea o atitudine de smerenie când ne conduc în închinare, şi l-ar lăuda cu adevărat pe Domnul,  personal cred ca genul muzical ar suferi o decădere considerabilă în ceea ce priveşte importanţa lui.

De multe ori ne uităm prin biserică atunci când se cântă si observăm cu tristeţe că sunt atat de mulţi fraţi care în loc să il laude pe Domnul, aruncă o privire aproape dispreţuitoare celor care conduc închinarea.
Greşala nu este în întregime a lor…liderii au partea lor din greşeală.
Greşelile liderilor arată de obicei cam aşa:
– Jocurile de şcenă
– Îmbrăcămintea neadecvată slujirii
– Faptul că nu simt cântarea
– Zgomotul fără rost creat de amatorii instrumentişti, etc.

Daca cei care conduc închinarea ar înlătura pe cât posibil greşelile de acest fel, eu cred că slujirea lor ar fi mult mai bine primită de către biserică…

Personal nu cred că contează foarte mult genul muzical…Nu vi s-a întâmplat niciodată să aveţi impresia că începe să vă placă un gen de muzică care până atunci nu v-a plăcut? Sunt grupuri sau formţii ale căror gen de bază este muzica populara de exemplu… aceştia vin şi cântă de mişcă biserica…îi vezi pe fraţi că întradevăr se bucură…După ce se termină programul realizezi cu mirare că ţi-a plăcut…întradevăr te-ai bucurat chiar şi de muzica aceea populară…
De ce?
Este simplu! fraţii aceea nu au venit să facă spectacol…scopul lor a fost foarte clar…au venit să-l laude pe Domnul, şi au facut asta din toată inima lor… Dacă ţie îţi place rock-ul şi cânţi genul ăsta în biserică, ÎNSĂ, ai ca scop o jertfă plăcută adusă înaintea Domnului, atunci o să şti că toboşarul trebuie să bată finuţ, instrumentele cum ar fi chitările electrice şi chitara bass NU sunt pe post de solistică ci ele sunt doar parte din secţia ritmică, o să şti cum să te prezinţi în faţa bisericii, şi multe alte amănunte care dacă le aplici, vor da roadă…

Autor:  Cristi Holerga

 

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo