• CRISTOS este CENTRUL și INIMA BIBLIEI
  • Vechiul Testament este istoria unei Națiuni.
  • Noul Testament este istoria unui OM.
  • Națiunea a fost întemeiată și crescută de Dumnezeu ca să-L aducă pe OM în lume.
  • Dumnezeu Însuși a devenit Om, pentru a da omenirii o idee concretă, precisă și sensibilă despre Persoana la care ne gândim atunci când ni-L reprezentăm pe Dumnezeu. Dumnezeu este asemenea lui Isus. Isus a fost Dumnezeu întrupat în chip uman.
  • Apariția Sa pe pământ este Evenimentul Central al întregii istorii. Vechiul Testament pregătește, în acest sens, scena. Noul Testament descrie acest eveniment.
  • Ca Om, El a trăit cea mai frumoasă viață care a fost trăită vreodată. A fost cel mai bun, cel mai blând, cel mai gentil, cel mai răbdător și cel mai înțelegător Om care a trăit vreodată. El i-a iubit pe oameni. N-a putut răbda să-i vadă necăjiți. I-a făcut o deosebită plăcere să ierte. I-a plăcut să ajute. El a făcut minuni, hrănindu-i pe cei săraci. Eliberându-i pe cei suferinzi de bolile lor, a uitat să se hrănească pe Sine. Mulțimi de oameni trudiți și îndurerați, sub povara bolilor de tot felul, au venit la El și au găsit vindecare și alinare. Despre El, ca despre nimeni altul, se spune că dacă toate faptele de milostenie pe care le-a făcut s-ar așterne în scris, nu ar încăpea cărțile respective în toată lumea. Iată dar ce fel de Om a fost Isus. Tocmai această Persoană este Dumnezeu.
  • Apoi El a murit pe cruce, ca să ia păcatul lumii, să devină Răscumpărătorul și Salvatorul omenirii.
  • Apoi El a înviat din morți și acum este VIU în vecii vecilor, nefiind doar un personaj istoric, ci o Persoană Vie – realitatea cea mai importantă a istoriei și forța cea mai vitală din lumea de azi.
  • Întreaga Biblie este clădită în jurul acestei istorii minunate a lui Cristos. Celor ce Îl primesc El le promite și le dă viață veșnică. Biblia a fost scrisă numai și numai ca oamenii să poată crede și înțelege, să poată cunoaște și să-L poată iubi și urma pe Cristos.
  • Cristos, centrul și inima Bibliei, centrul și inima istoriei, este în același timp centrul și inima vieții noastre. Destinul nostru veșnic se află în mâna Lui. A-L primi sau a-L respinge reprezintă faptul esențial care decide pentru fiecare din noi fie slava veșnică, fie pierzarea veșnică, raiul sau iadul – ori una, ori alta!
  • Cea mai importantă hotărâre pe care este chemat cineva să o ia este aceea de a stabili în inima sa, odată pentru totdeauna, ce fel de atitudine va lua față de Cristos. De asta depinde totul.
  • Este un lucru glorios să fii creștin, da, a fi credincios este cel mai înălțător privilegiu dat omenirii. A-L primi pe Cristos ca Mântuitor, ca Domn și Stăpân, și a te sili să-L urmezi cu sinceritate și devotament pe Calea Vieții trasată de El este negreșit cel mai rezonabil și mai satisfăcător mod de viață. Asta presupune pace-pacea minții, mulțumire în inimă, iertare, fericire, viață, viață aici și acum, viață din belșug, VIAȚĂ CARE NU SE VA SFÂRȘI NICIODATĂ.
  • Cum poate fi cineva atât de orb, atât de nechibzuit, încât să treacă prin viață și să ajungă în pragul morții fără să fi dobândit nădejdea creștină? În afară de Cristos, ce este oare, ce poate exista, fie pentru lumea de acum, fie pentru cea viitoare, care să dea sens vieții și s-o facă vrednică de trăit? Cu toții va trebui să murim într-o bună zi. Atunci ce rost are să amânăm mereu, să încercăm să alungăm din gândurile noastre această problemă, râzând de ea de parcă nici n-ar exista? S-ar părea că e normal ca orice ființă umană să dorească să-L primească pe Cristos cu brațele deschise și să considere cel mai măreț privilegiu al vieții lui să poarte numele de creștin.
  • În ultima analiză, lucrul cel mai de preț din viață este să putem spune și să știm că la baza motivelor noastre celor mai ascunse stă dorința noastră de a trăi pentru Cristos și că, prin eforturile noastre, deși atât de slabe de cele mai multe ori, noi ne îndeplinim cu trudă, dar cu credincioșie, sarcinile noastre zilnice, în nădejdea că la darea de seamă finală vom avea ce depune la picioarele Sale ca jertfă, în semn de recunoștință și adorare pentru El.
  • Sursa: Manual Biblic – Henry H. Halley (Ediția XXIV – Revizuită)

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo