Comentariu Biblic

MATEI – Capitolul 1:1-17. Genealogia lui Isus

  • MATEI – Capitolul 1:1-17. Genealogia lui Isus
  • E dată și de Luca 3:23-38. Venirea lui Cristos pe pământ se anticipase de la început. În primele zile ale istoriei omenirii, Dumnezeu alesese o spiță a unei singure familii, anume aceea a lui Avraam, ca să fie familia prin care să-și facă intrarea în lume Fiul Său.
  • Poporul evreu a fost înființat și crescut de Dumnezeu de-a lungul veacurilor pentru a sprijini această spiță de descendență familială.
  • Genealogia, așa cum este dată de Matei, e în formă prescurtată. Unele nume sunt omise. Dar asta nu infirmă cu nimic linia descendenței.
  • 42 de generații, 3 grupe de câte 14: primul grup de 100 de ani, al doilea de 400 de ani iar al treilea, 600 de ani. Al treilea grup amintește doar 13 generații, a paisprezecea fiind rezervată în mod evident Mariei.
  • Genealogia dată de Luca e oarecum diferită. Matei se întoarce la Avraam; luca până la Adam. Unul coboară, folosind termenul „a născut”, altul urcă, folosindu-l pe celălalt: „a fos fiul lui”. De la Davin sunt linii separate, care se ating la Șealtiel și Zorobabel.
  • Părerea unanimă este că Matei redă spița lui Iosif, arătându-L pe Isus ca moștenitor legal al promisiunilor date lui Avraam si lui David, iar Luca spița Mariei, arătând descendența de sânge a lui Isus, „Fiul lui David după trup” (Romani 1:3).
  • Genealogia Mariei, în acord cu uzanța ebraică, a fost în numele soțului ei. Iosif a fost ginerele lui Heli, Iacov a fost tatăl lui Iosif. (Matei 1:16).
  • Aceste genealogii, date mai pe larg la 1 Cronici 1-9, formează coloana vertebrală a analelor Vechiului Testament. Păzite cu grijă de-a lungul multor secole de vicisitudinile vremii, ele conțin o „spiță de familie, prin care Făgăduința a fost transmisă de-a lungul a patru mii de ani – un fapt nemaiîntâlnit în toată istoria!”
  • O comparație a celor patru evanghelii

  • Cele patru evanghelii istorisesc în mare aceleași lucruri, dar cu anumite diferențe. Numai Matei și Luca vorbesc despre nașterea și copilăria lui Isus. Matei și Marcu zăbovesc mai mult asupra lucrării Sale galileene. Luca se ocupă mai mult de lucrarea din Pereea. Ioan de cea din Iudeea. Ioan omite cea mai mare parte din lucrarea galileeană, consemnând în schimb vizitele Domnului Isus la Ierusalim pe care ceilalți evangheliști le omit. Ceilalți mai omit lucrarea Domnului din Iudeea, cu excepția ultimei săptămâni, pe care toți o redau destul de complet.
  • Ultima săptămână ocupă o treime din Matei, cam o treime din Marcu, o pătrime din Luca și jumătate din Ioan. Ioan acordă 7 capitole, deci cam o treime din cartea sa, zilei răstignirii, de la apus la apus.
  • Matei are 28 de capitole, Marcu 16. Luca 24, Ioan 21. Luca are numărul cel mai mare de pagini și este cea mai lungă din evanghelii. Marcu este cea mai scurtă.
  • Sursa: Manual Biblic – Henry H. Halley (Ediția XXIV – Revizuită)


MATEI – Isus Mesia

  • MATEI – Isus Mesia
  • Accentul deosebit pe care îl pune Matei este asupra faptului că Isus este Mesia, Cel despre care vorbiseră profeții Vechiului Testament. El citează de nenumărate ori din Vechiul Testament. Se pare că Matei i-a avut în vedere în mod deosebit pe cititorii evrei atunci când a scris evanghelia care-i poartă numele. Folosirea frecventă a expresiei „Împărăția Cerurilor” a făcut ca această evanghelie să fie numită „Evanghelia Împărăției”.
  • În linii mari, evanghelia aceasta prezintă faptele în ordinea lor cronologică, materialul ei fiind grupat pe mai multe subiecte.
  • În ea sunt redate discursurile lui Isus în întregime, în special Predica de pe Munte, apoi cele referitoare la venirea Lui și la sfârșitul lumii.
  • Matei

  • Această evanghelie nu pomenește pe autorul ei. Totuși, de la părinții primei biserici, începând cu Papias, unul din discipoli lui Ioan, și continuând cu ceilalți, ea a fost acceptată mereu ca fiind scrisă de Matei.
  • Nu cunoaștem aproape nimic despre Matei, numit și Levi. El este menționat în cele patru liste ale ucenicilor Domnului Isus: (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Fapte 1:13). Singurul fapt care se amintește este propria sa chemare de a-L urma pe Isus (Matei 9:9-13; Marcu 2:14-17; Luca 5:27-32).
  • Singurul lucru pe care Matei îl are de spus despre el este că a fost un vameș. Vameșii erau strângătorii impozitelor romane, de obicei oameni care storceau bani de la alții și erau disprețuiți de popor. Luca ne spune că Matei a dat un ospăț mare pentru Isus și i-a părăsit pe toți ceilalți prieteni numai ca să-L urmeze pe Isus; Matei însă nu-și acordă meritul pentru această faptă. El se pierde pe sine din vedere cu totul în adorarea pe care i-o acordă Stăpânului său. Noi îl iubim pentru smerenia și modestia sa. Și ne minunăm de harul lui Dumnezeu de a fi ales un astfel de om ca să fie martor cărții care s-a numit prin excelență „cea mai citită carte din toată lumea”, prima carte a Noului Testament.
  • Tradiția spune că Matei a predicat în Palestina vreo câțiva ani apoi a făcut călătorii în țări străine; că a scris evanghelia sa mai întâi în limba ebraică și după câțiva ani, prin anul 60 al erei creștine, a scris o nouă versiune, mai detaliată, de data aceasta în limba greacă. Ce serviciu imens a adus el omenirii prin această carte!
  • Meseria sa de vameș l-a obișnuit cu ținerea evidențelor. El a fost un tovarăș personal al lui Isus, în cea mai mare parte a lucrării de propovăduire a lui Isus în rândurile oamenilor. Ipoteza foarte susținută astăzi dar lipsită de orice temei potrivit căreia Matei ar fi copiat de la Marcu este absurdă. Nici nu se știe prea bine dacă Marcu L-a cunoscut măcar pe Isus. De ce să fi copiat Matei de la unul care nu a fost martor ocular al unor lucrări pe care, el în schimb, le-a văzut cu ochii lui și le-a auzit de atâtea ori?
  • Cele patru evanghelii

  • Cele patru evanghelii sunt, după toate probabilitățile, cele mai importante cărți din Biblie; mai importante decât toate celelalte cărți ale Bibliei la un loc; mai importante decât toate celelalte cărți din lume adunate la un loc; căci ne-am putea lipsi de orice altceva, odată ce avem cunoștința lui Cristos.
  • Cărțile Bibliei care o preced sunt anticipatori, iar cele care o urmează sunt explicative pentru Eroul Celor Patru Evanghelii.
  • De ce patru?

  • Au fost de la bun începu mai mult de patru (Luca 1:1). Era o perioadă de mare activitate literară, epoca lui Cezar, Cicero, Sallust, Virgiliu, Horațiu, Seneca, Liviu, Tacit, Plutarh și Pliniu. În cadrul unei singure generații, istoria lui Isus s-a răspândit extraordinar de mult și a cuprins toată lumea cunoscută de atunci, făcând urmași devotați pretutindeni. Cum era și firesc, s-a ivit nevoia unor narațiuni scrise ale vieții Sale.
  • Credem că Dumnezeu Însuși a avut un rol în pregătirea și păstrarea acestor patru evanghelii, ele cuprinzând tot ce a dorit El să ne facă cunoscut despre Cristos. În Vechiu Testament există unele istorisiri care se referă de două ori la același subiect. Dar numai aici, în Noul Testament, găsim patru din cărțile Bibliei referindu-se la Una și Aceeași Persoană. Negreșit, aceasta trebuie să însemne că această Persoană are o importanță imensă pentru omenire.
  • Autorii

  • Matei a fost un vameș. Luca, doctor, Ioan, pescar. Nu se spune ce a fost Marcu. Matei și Ioan erau nedespărțiți de Isus. Marcu fusese în compania lui Petru. Evanghelia lui conține ceea ce a auzit el de la Petru când acesta i-a istorisit de atâtea ori evenimentele la care a asistat. Luca a fost tovarăș de lucu a lui Pavel. Evanghelia lui conține ceea ce l-a auzit pe Pavel predicând de la un capăt la altul al imperiului roman, fapte verificate de propriile sale cercetări. Toți istorisesc aceeași povestire. Au călătorit mult cu toții, în lungul și-n latul pământului. Adesea au mers împreună. Ioan și Petru au fost colaboratori apropiați. Marcu a fost asociat a lui Petru și a lui Pavel. Luca și Marcu au stat împreună la Roma între anii 61 și 63 d.Cr. (Coloseni 4:10, 14).
  • Se poate ca ei să fi scris mai multe exemplare ale acelorași evanghelii, pentru diferite biserici sau persoane individuale. S-ar putea ca toți apostolii și cei care i-au ajutat să fi așternut în scris ceea ce s-a spus despre Isus pentru bisericile pe care le înfințaseră sau le vizitaseră.
  • Multe au fost scrierile care au pierit, în special în timpul persecuțiilor imperiale ale primelor secole, dar scrierile Noului Testament au fost păstrate de Dumnezeu, care în providența Sa a avut grijă de aceasta astfel încât prin ele să transmită Cuvântul Său tuturor generațiilor viitoare. (Vezi si la Marcu 1, Luca 1, Ioan 1.)
  • Sursa: Manual Biblic – Henry H. Halley (Ediția XXIV – Revizuită)


O SCHIȚĂ A ISTORIEI BIBLIEI

  • O SCHIȚĂ A ISTORIEI BIBLIEI
  • Dumnezeu l-a creat pe om și l-a așezat în Grădina Eden, în sud-vestul Asiei, în centrul ortografic al celei mai mari porțiuni de teren de pe suprafața pământului.
  • Omul a păcătuit și a căzut de la starea pe care l-a rânduit Dumnezeu să o aibă. Atunci Dumnezeu a inaugurat un plan pentru răscumpărarea finală a omului și recrearea lui, chemându-l pe Avraam să întemeieze o națiune prin care să se realizeze aceste lucruri. Dumnezeu l-a scos pe Avraam din Babilonia și la condus în țara Canaanului. Urmașii lui Avraam au migrat în Egipt, unde au crescut și s-au înmulțit, devenind o națiune.
  • După 400 de ani, membrii noii națiuni au fost scoși din Egipt, sub conducerea lui Moise, fiind duși înapoi în Țara Promisă. Iar acolo, în decursul a patru sau cinci sute de ani, sub domniile lui David și Solomon, Națiunea a devenit un regat mare și puternic.
  • Apoi, la sfârșitul domniei lui Solomon, regatul a fost divizat. Partea de nord, adică cele zece seminții numite Israel, a durat încă vreo 200 de ani, după care locuitorii au fost duși în robie de asirieni, în anul 721 î.Cr. Partea de sud, numită Iuda, a mai durat doar vreo sută de ani după aceea, prin anul 600 î.Cr., și locuitorii ei au fost duși în robie de Babilon. O rămășiță a națiunii captive s-a întors în anul 536 î.Cr. în țara lor restabilindu-și viața națională.
  • Curând după aceea s-a încheiat Vechiul Testament. Patru sute de ani mai tarziu, a venit ISUS, Mesia, despre care au vorbit proorocii Vechiului Testament, Cel prin care avea să fie omul răscumpărat și recreat. El și-a împlinit lucrarea, murind pentru păcatul omenirii, înviind din morți, și poruncindule apoi ucenicilor Săi să ducă istoria vieții Sale, cu puterea Sa răscumpărătoare, la toate națiunile.
  • Ei au pornit în toate direcțiile cu Vestea Bună: în mare se poate spune că au plecat spre vest, ajungând prin Asia Mică și Grecia, la Roma, de-a lungul a ceea ce constituia atunci centrul Imperiului Roman, și deci al lumii civilizate de atunci. Odată lansată lucrarea de răscumpărare a omenirii, Noul Testament se încheie.
  • Sursa: Manual Biblic – Henry H. Halley (Ediția XXIV – Revizuită)


BIBLIA este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

  • BIBLIA este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
  • Exceptând orice teorie de inspirație, orice teorie privitoare la modul în care s-a alcătuit Biblia în forma actuală ori cu privire la gradul de modificare pe care l-a suferit Biblia în transmiterea ei de la un redactor la altul; exceptând întrebarea care se ridică privitor la gradul în care trebuie s-o interpretăm în mod figurat, ori cu privire la partea sa istorică și partea sa poetică; dacă presupunem că Biblia este pur și simplu ceea ce pare a fi și îi studiem cărțile pentru a-i afla conținutul, vom constata că există o unitate de gândire, ce indică faptul că O SINGURĂ MINTE a inspirat scrierea și compilarea întregii serii de cărți ce o compun; și vom mai constata că ea poartă amprenta și semnătura Adevăratului ei Autor; că este într-un sens unic și distinctiv CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU.
  • Există o concepție actuală, destul de răspândită în cercurile intelectuale, potrivit căreia Biblia este un fel de poveste de veacuri a eforturilor omului de a-L afla pe Dumnezeu, o consemnare a experiențelor omlui de a ajunge până la Dumnezeu, de a năzui către El și, treptat, de a-și îmbunătăți ideea sa despre Dumnezeu, clădind pe experiențele generațiilor anterioare. Cu privire la acele pasaje atât de numeroase în Biblie, unde se spune că Dumnezeu Însuși a vorbit, această părere consideră că o asemenea afirmație nu poate fi adevărată, ci că, mai degrabă, oamenii și-au înveșmântat propriile lor idei într-un limbaj pe care l-au atribuit lui Dumnezeu; în realitate deci, nu ar fi vorba decât de ceea ce și-au imaginat ei despre Dumnezeu. În acest mod Biblia este pusă pe aceeași treaptă cu celelalte cărți și apare a fi, nu o carte de inspirație divină, ci una umană, doar cu pretenția de a fi considerată divină.
  • Noi respingem cu desăvârșire această concepție și o detestăm. Noi credem că Biblia este nu relatarea efortului omului de a-L afla pe Dumnezeu, ci, mai degrabă, consemnarea efortului lui Dumnezeu de a Se descoperi pe Sine omului; relatarea pe care o face Dumnezeu Însuși despre legăturile Sale cu oamenii; pe măsură ce El se descoperă rasei umane – voia relevată a Creatorului omului, dată omului de Creator Însuși, pentru învățătură și călăuzire pe calea vieții.
  • Cărțile Bibliei au fost compuse de autori umani; ba mai mult, unii din autori nici nu se cunosc măcar, după cum nu se cunoaște exact nici modul în care au fost îndrumați de Dumnezeu să scrie. Dar se afirmă răspicat că Dumnezeu a călăuzit scrisul lor. În acest caz trebuie considerat că aceste cărți sunt exact ceea ce a vrut Dumnezeu ca ele să fie.
  • Există o deosebire între Biblie și toate celelalte cărți. Autorii de cărți pot uneori să se roage pentru a primi ajutorul și călăuzirea lui Dumnezeu – și Dumnezeu negreșit ajută și călăuzește. Ba mai mult, există în lumea aceasta multe cărți la scrierea cărora autorii au fost neîndoios ajutați de către Dumnezeu. Dar chiar și așa, până și cei mai sfinți dintre autori nu ar îndrăzni să pretindă că Dumnezeu a scris cărțile lor. În cazul Bibliei însă se susține lucrul acesta. Dumnezeu a supravegheat, a îndrumat și a dictat scrierea cărților Bibliei, ale căror autori umani au fost atât de mult sub controlul Său, încât se poate spune că Dumnezeu Însuși este Cel care a scris. Biblia este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU în sensul în care nici o altă carte nu mai este Cuvântul lui Dumnezeu.
  • S-ar putea ca unele din afirmațiile Bibliei să fie „modele antice de gândire” reprezentând idei pe care noi cei de azi le-am exprima altfel, căci într-adevăr ele au fost exprimate în limbajul unor vremuri străvechi. Dar chiar așa stând lucrurile, Biblia conține exact acele lucruri pe care Dumnezeu dorește să le cunoască omenirea. Și cât va exista timpul, această carte scumpă va rămâne unicul răspuns la căutarea omenirii după Dumnezeu.
  • Biblia, compusă de mai mulți autori, de-a lungul unei perioade de mai multe secole, și totuși O SINGURĂ CARTE, este prin ea însăși miracolul uimitor al veacurilor, purtând în sine dovada cu neputință de tăgăduit a originii ei supraomenesti.
  • FIECARE OM ar trebui să iubească Biblia. Toți ar trebui să o citească în mod regulat. Cu toții ar trebui să ne silim să trăim după învățăturile ei. Biblia ar trebui să ocupe locul central în viața și lucrarea fiecărei biserici și a fiecărui amvon. SINGURA MISIUNE A AMVONULUI ESTE EXPUNEREA SIMPLĂ A ÎNVĂȚĂTURILOR CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU.
  • Sursa: Manual Biblic – Henry H. Halley (Ediția XXIV – Revizuită)


CRISTOS este CENTRUL și INIMA BIBLIEI

  • CRISTOS este CENTRUL și INIMA BIBLIEI
  • Vechiul Testament este istoria unei Națiuni.
  • Noul Testament este istoria unui OM.
  • Națiunea a fost întemeiată și crescută de Dumnezeu ca să-L aducă pe OM în lume.
  • Dumnezeu Însuși a devenit Om, pentru a da omenirii o idee concretă, precisă și sensibilă despre Persoana la care ne gândim atunci când ni-L reprezentăm pe Dumnezeu. Dumnezeu este asemenea lui Isus. Isus a fost Dumnezeu întrupat în chip uman.
  • Apariția Sa pe pământ este Evenimentul Central al întregii istorii. Vechiul Testament pregătește, în acest sens, scena. Noul Testament descrie acest eveniment.
  • Ca Om, El a trăit cea mai frumoasă viață care a fost trăită vreodată. A fost cel mai bun, cel mai blând, cel mai gentil, cel mai răbdător și cel mai înțelegător Om care a trăit vreodată. El i-a iubit pe oameni. N-a putut răbda să-i vadă necăjiți. I-a făcut o deosebită plăcere să ierte. I-a plăcut să ajute. El a făcut minuni, hrănindu-i pe cei săraci. Eliberându-i pe cei suferinzi de bolile lor, a uitat să se hrănească pe Sine. Mulțimi de oameni trudiți și îndurerați, sub povara bolilor de tot felul, au venit la El și au găsit vindecare și alinare. Despre El, ca despre nimeni altul, se spune că dacă toate faptele de milostenie pe care le-a făcut s-ar așterne în scris, nu ar încăpea cărțile respective în toată lumea. Iată dar ce fel de Om a fost Isus. Tocmai această Persoană este Dumnezeu.
  • Apoi El a murit pe cruce, ca să ia păcatul lumii, să devină Răscumpărătorul și Salvatorul omenirii.
  • Apoi El a înviat din morți și acum este VIU în vecii vecilor, nefiind doar un personaj istoric, ci o Persoană Vie – realitatea cea mai importantă a istoriei și forța cea mai vitală din lumea de azi.
  • Întreaga Biblie este clădită în jurul acestei istorii minunate a lui Cristos. Celor ce Îl primesc El le promite și le dă viață veșnică. Biblia a fost scrisă numai și numai ca oamenii să poată crede și înțelege, să poată cunoaște și să-L poată iubi și urma pe Cristos.
  • Cristos, centrul și inima Bibliei, centrul și inima istoriei, este în același timp centrul și inima vieții noastre. Destinul nostru veșnic se află în mâna Lui. A-L primi sau a-L respinge reprezintă faptul esențial care decide pentru fiecare din noi fie slava veșnică, fie pierzarea veșnică, raiul sau iadul – ori una, ori alta!
  • Cea mai importantă hotărâre pe care este chemat cineva să o ia este aceea de a stabili în inima sa, odată pentru totdeauna, ce fel de atitudine va lua față de Cristos. De asta depinde totul.
  • Este un lucru glorios să fii creștin, da, a fi credincios este cel mai înălțător privilegiu dat omenirii. A-L primi pe Cristos ca Mântuitor, ca Domn și Stăpân, și a te sili să-L urmezi cu sinceritate și devotament pe Calea Vieții trasată de El este negreșit cel mai rezonabil și mai satisfăcător mod de viață. Asta presupune pace-pacea minții, mulțumire în inimă, iertare, fericire, viață, viață aici și acum, viață din belșug, VIAȚĂ CARE NU SE VA SFÂRȘI NICIODATĂ.
  • Cum poate fi cineva atât de orb, atât de nechibzuit, încât să treacă prin viață și să ajungă în pragul morții fără să fi dobândit nădejdea creștină? În afară de Cristos, ce este oare, ce poate exista, fie pentru lumea de acum, fie pentru cea viitoare, care să dea sens vieții și s-o facă vrednică de trăit? Cu toții va trebui să murim într-o bună zi. Atunci ce rost are să amânăm mereu, să încercăm să alungăm din gândurile noastre această problemă, râzând de ea de parcă nici n-ar exista? S-ar părea că e normal ca orice ființă umană să dorească să-L primească pe Cristos cu brațele deschise și să considere cel mai măreț privilegiu al vieții lui să poarte numele de creștin.
  • În ultima analiză, lucrul cel mai de preț din viață este să putem spune și să știm că la baza motivelor noastre celor mai ascunse stă dorința noastră de a trăi pentru Cristos și că, prin eforturile noastre, deși atât de slabe de cele mai multe ori, noi ne îndeplinim cu trudă, dar cu credincioșie, sarcinile noastre zilnice, în nădejdea că la darea de seamă finală vom avea ce depune la picioarele Sale ca jertfă, în semn de recunoștință și adorare pentru El.
  • Sursa: Manual Biblic – Henry H. Halley (Ediția XXIV – Revizuită)


  • Numar de vizite:

  • Music

    Violoncel concerto nr.1 cu bass

    The power of your love

    Titanic - Simphonic Orchestra Arrangement

    Your love

    God\'s Salvation

    03-Jessica Simpson-Pray Out Loud [ www.MP3Zone.tv ]

    The battle of my soul

  • Calendar

    December 2017
    M T W T F S S
    « Dec    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Copyright © Cristi Holerga
    iDream theme by Templates Next | Powered by WordPress