Capitolul 1
1. Cuvântul Domnului spus lui Mica din Moreşet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, prorocie asupra Samariei şi Ierusalimului.
2. Ascultaţi, voi popoare toate! Ia aminte, pământule şi ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfânt!
3. Căci iată că Domnul iese din locuinţa Lui, Se coboară şi umblă pe înălţimile pământului!
4. Sub El se topesc munţii, văile crapă ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpe.
5. Şi toate acestea, din pricina nelegiuirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Dar care este nelegiuirea lui Iacov? Nu este oare Samaria? Şi care este păcatul lui Iuda? Nu este Ierusalimul?…
6. De aceea, voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, într-un loc de sădit vie; îi voi prăvăli pietrele în vale şi-i voi dezgoli temeliile.
7. Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, toate plăţile ei de curvă vor fi arse în foc, şi-i voi pustii toţi idolii: căci din plăţi de curvă i-a adunat, şi în plăţi de curvă se vor preface…
8. De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculţ şi gol, strig ca şacalul şi gem ca struţul.
9. Căci rana ei este fără leac; se întinde până la Iuda, pătrunde până la poarta poporului meu, până la Ierusalim.
10. Nu spuneţi lucrul acesta în Gat şi nu plângeţi în Aco; tăvăliţi-vă în ţărână la Bet-Leafra.
11. Treci, locuitoare din Şafir, cu ruşinea descoperită; locuitoarea din Ţaanan nu îndrăzneşte să iasă, jalea Bet-Haeţelului vă ia gustul să vă opriţi în el.
12. Căci locuitoarea din Marot tremură pentru pierderea fericirii ei, fiindcă s-a coborât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului.
13. Înhamă-ţi caii cei iuţi la car, locuitoare din Lachis; tu ai fost cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel.
14. De aceea te vei despărţi de Moreşet-Gat, casele din Aczib vor fi o amăgire pentru împăraţii lui Israel.
15. Îţi voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareşa; slava lui Israel va merge la Adulam.
16. Rade-ţi, taie-ţi părul, din pricina copiilor tăi iubiţi; lărgeşte-ţi pleşuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie, departe de tine!

Capitolul 2
1. Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere.
2. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui.
3. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veţi feri grumajii, şi nu veţi mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele.
4. În ziua aceea, veţi ajunge de pomină, veţi boci şi veţi zice: „S-a isprăvit! Suntem pustiiţi cu desăvârşire! Partea de moştenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai! cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului…!”
5. De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sorţul tău, în adunarea Domnului.
6. „Nu prorociţi!”, zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!”
7. „Este Domnul atât de grabnic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?” – Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire!
8. De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaş; voi răpiţi mantaua de pe hainele celor ce trec liniştiţi şi n-au gust de război.
9. Voi izgoniţi din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luaţi pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.
10. Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice.
11. Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni şi ar zice: „Îţi voi proroci despre vin şi despre băuturi tari!”, acela ar fi un proroc pentru poporul acesta!
12. Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămăşiţa lui Israel, îi voi aduna ca pe nişte oi dintr-un staul, ca pe o turmă în păşunea ei, aşa că va fi o mare zarvă de oameni.
13. Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, şi Domnul va fi în fruntea lor.”

Capitolul 3
1. Am zis: „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea?
2. Şi totuşi voi urâţi binele, şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase!
3. După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea şi-i sfărâmă oasele, îl fac bucăţi ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca şi carnea dintr-un cazan,
4. apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.”
5. Aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:
6. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi… fără nicio vedenie! Şi întunericul… fără nicio prorocie! Soarele va asfinţi peste aceşti proroci, şi ziua se va întuneca peste ei!
7. Văzătorii vor fi daţi de ruşine, ghicitorii vor roşi, toţi îşi vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde.”
8. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel, păcatul lui.
9. Ascultaţi, dar, lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept;
10. voi care zidiţi Sionul cu sânge, şi Ierusalimul, cu nelegiuire!
11. Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”
12. De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului, o înălţime acoperită de păduri.

Capitolul 4
1. În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.
2. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
3. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război;
4. ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.
5. Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!
6. „În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniţi şi pe aceia pe care-i chinuisem.
7. Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi până-n veac!
8. Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!”
9. Pentru ce strigi tu însă acum aşa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naştere?
10. Suferă, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căci acum vei ieşi din cetate şi vei locui în câmp, şi te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmaşilor tăi.
11. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta şi zic: „Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-se dorinţa faţă de Sion!”
12. Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile, nu ştiu că i-a strâns ca pe nişte snopi în arie.
13. „Scoală-te, fiica Sionului, şi treieră! Căci îţi fac un corn de fier şi o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare şi să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pământ averile lor!”

Capitolul 5
1. Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
2. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
3. De aceea, îi va lăsa până la vremea când va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel.
4. El Se va înfăţişa şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia Numelui Domnului Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.
5. El va fi pacea noastră! Când va veni asirianul în ţara noastră şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului.
6. Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de asirian, când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru.
7. Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor.
8. Rămăşiţa lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare şi sfâşie, şi nimeni nu poate scăpa pe altul.
9. Ţi se va ridica mâna peste potrivnicii tăi, şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi!
10. „În ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvârşire caii din mijlocul tău şi-ţi voi sfărâma carele;
11. voi nimici cu desăvârşire cetăţile din ţara ta şi-ţi voi surpa toate cetăţuile.
12. Voi nimici cu desăvârşire descântecele din mijlocul tău, şi nu vei mai avea vrăjitori;
13. voi nimici cu desăvârşire idolii tăi şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău, şi nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale;
14. voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău Astarteile tale şi-ţi voi dărâma idolii.
15. Mă voi răzbuna cu mânie, cu urgie, pe neamurile care n-au vrut s-asculte.”

Capitolul 6
1. Ascultaţi, dar, ce zice Domnul: „Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!…
2. Ascultaţi, munţi, pricina Domnului şi luaţi aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său şi vrea să Se judece cu Israel. –
3. Poporul Meu, ce ţi-am făcut şi cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi!
4. Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!
5. Poporul Meu, adu-ţi aminte ce plănuia Balac, împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, şi ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoşti binefacerile Domnului!”
6. Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?
7. Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? –
8. Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
9. Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău: „Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite!
10. Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite şi blestemata efă mică?
11. Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac?
12. Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor,
13. de aceea şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.
14. Vei mânca, şi tot nu te vei sătura, ci foamea va rămâne în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmaşului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa voi da pradă sabiei.
15. Vei semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!
16. Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri şi lucrează întocmai cum a lucrat casa lui Ahab, şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură, şi veţi purta ocara poporului Meu.”

Capitolul 7
1. Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină dorită de sufletul meu!
2. S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
3. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
4. Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
5. Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care îţi stă în braţe!
6. Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora, împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui! –
7. Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele; Dumnezeul meu mă va asculta.
8. Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!
9. Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
10. Când va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?” Ochii mei îşi vor vedea dorinţa împlinită faţă de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă.
11. În ziua când îţi vor zidi iarăşi zidurile, în ziua aceea ţi se vor lărgi hotarele.
12. În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria până în Egipt, din Egipt până la Râu, de la o mare la alta, şi de la un munte la altul.
13. Dar mai întâi ţara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.
14. Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan şi în Galaad, ca în zilele de altădată.
15. „Îţi voi arăta lucruri minunate, zice Domnul, ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.”
16. Neamurile vor vedea lucrul acesta şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură şi îşi vor astupa urechile.
17. Vor linge pulberea ca şarpele; vor ieşi tremurând ca târâtoarele pământului, afară din cetăţuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi se vor teme de Tine.
18. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
19. El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
20. Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo