Capitolul 1
1. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.
2. I s-au născut şapte fii şi trei fete.
3. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
4. Fiii săi se duceau unii la alţii şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei.
5. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.
6. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.
11. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
13. Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut,
14. a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei.
15. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
16. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
17. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldei, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
18. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut.
19. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”
20. Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat
21. şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
22. În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

Capitolul 2
1. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
4. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.
8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă.
9. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!”
10. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie.
12. Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.
13. Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

Capitolul 3
1. După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.
2. A luat cuvântul şi a zis:
3. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”
4. Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5. S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6. Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8. Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce ştiu să întărâte Leviatanul;
9. să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aştepte lumina şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10. Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?
12. De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţâţe care să-mi dea lapte?
13. Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni
14. cu împăraţii şi cei mari de pe pământ, care şi-au zidit falnice morminte,
15. cu domnitorii care aveau aur şi şi-au umplut casele cu argint.
16. Sau n-aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stârpitură îngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina!
17. Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18. Acolo cei puşi în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19. cel mic şi cel mare sunt totuna acolo, şi robul scapă de stăpânul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă şi viaţă celor amărâţi la suflet,
21. care aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
22. care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormântul? –
23. Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu din toate părţile?
24. Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25. De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26. N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.”

Capitolul 4
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3. De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile slăbite.
4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii care se îndoiau.
5. Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6. Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?
7. Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
8. După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
10. Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!
11. Leul bătrân piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.
12. Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.
13. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
14. m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.
15. Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16. Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
17. „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?
18. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
19. cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
20. De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.
21. Li se taie firul vieţii: mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!

Capitolul 5
1. Strigă acum! Cine îţi va răspunde? Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?
2. Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui.
3. Am văzut pe un nebun prinzând rădăcină; apoi deodată i-am blestemat locuinţa.
4. Fiii lui n-au noroc, sunt călcaţi în picioare la poartă, şi nimeni nu-i scapă!
5. Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi, care vin să-l ia chiar şi din spini, şi averile lui sunt înghiţite de oameni însetaţi.
6. Nenorocirea nu răsare din ţărână, şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
7. Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare.
8. Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu.
9. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
10. El varsă ploaia pe pământ şi trimite apă pe câmpii.
11. El înalţă pe cei smeriţi şi izbăveşte pe cei necăjiţi.
12. El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, şi mâinile lor nu pot să le împlinească.
13. El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate:
14. dau peste întuneric în mijlocul zilei, bâjbâie ziua în amiaza mare ca noaptea.
15. Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor şi-l scapă din mâna celor puternici.
16. Aşa încât nădejdea sprijină pe cel nenorocit, iar fărădelegea îşi închide gura.
17. Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
18. El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
19. De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.
20. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete şi de loviturile sabiei în vreme de război.
21. Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
22. Vei râde de pustiire ca şi de foamete şi nu vei avea să te temi de fiarele pământului.
23. Căci vei face legământ până şi cu pietrele câmpului, şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
24. Vei avea fericire în cortul tău, îţi vei găsi turmele întregi,
25. îţi vei vedea sămânţa crescându-ţi şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.
26. Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.
27. Iată ce am cercetat şi aşa este! Ascultă, că sunt spre folosul tău!”

Capitolul 6
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3. ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
4. Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groaza Domnului bagă fiori în mine!
5. Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Mugeşte boul când are de mâncare?
6. Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7. Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă ea!
8. O, de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9. De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
10. Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
11. La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
12. Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13. Nu sunt eu lipsit de ajutor şi n-a fugit mântuirea de mine?
14. Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
15. Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec.
16. Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17. vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui şi li se usucă albia.
18. Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustiu şi pier.
19. Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.
20. Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele.
21. Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi!
22. V-am zis eu oare: „Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23. scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mâna celor răi”?
24. Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25. O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26. Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
27. Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28. Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29. Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă şi mărturisiţi că sunt nevinovat!
30. Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

Capitolul 7
1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2. Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
3. aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
4. Mă culc şi zic: „Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?” Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5. Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
6. Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
7. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8. Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
9. Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
10. Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
11. De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
13. Când zic: „Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,”
14. atunci mă înspăimânţi prin vise, mă îngrozeşti prin vedenii.
15. Ah! aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
16. Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viaţa!
17. Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
18. să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
19. Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21. Pentru ce nu-mi ierţi păcatul şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

Capitolul 8
1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2. „Până când vrei să vorbeşti astfel şi până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
3. Oare va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
4. Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.
5. Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atotputernic,
6. dacă eşti curat şi fără prihană, atunci negreşit, El va veghea asupra ta şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate.
7. Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.
8. Întreabă pe cei din neamurile trecute şi ia aminte la păţania părinţilor lor. –
9. Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. –
10. Ei te vor învăţa, îţi vor vorbi şi vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
11. „Creşte papura fără baltă? Creşte trestia fără umezeală?
12. Fiind încă verde şi fără să se taie, ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
13. Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va pieri.
14. Încrederea lui este zdrobită, şi sprijinul lui este o pânză de păianjen.
15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine.
16. Cum dă soarele, înverzeşte, îşi întinde ramurile peste grădina sa,
17. îşi împleteşte rădăcinile printre pietre, pătrunde până în ziduri.
18. Dar dacă-l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el şi zice: „Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!”
19. Iată, aşa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieţii lui; apoi din acelaşi pământ răsar alţii după el.
20. Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană şi nu ocroteşte pe cei răi.
21. Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.
22. Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi va pieri.”

Capitolul 9
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3. Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
4. A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5. El mută deodată munţii şi-i răstoarnă în mânia Sa.
6. Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii.
7. Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui.
8. Numai El întinde cerurile şi umblă pe înălţimile mării.
9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
10. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
11. Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, Se duce şi nu-L zăresc.
12. Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?”
13. Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei.
14. Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg?
15. Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului.
16. Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul;
17. El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
18. care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
19. Să alerg la putere? El este Atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
20. Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi; şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
21. Nevinovat! Sunt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
22. Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
23. Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat.
24. Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
25. Zilele mele aleargă mai iuţi decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
26. trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se repede asupra prăzii.
27. Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea şi să fiu voios”,
28. sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
29. Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
30. Chiar dacă m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţa mâinile cu leşie,
31. Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de mine!
32. Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi să mergem împreună la judecată.
33. Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.
34. Să-Şi tragă însă varga deasupra mea şi să nu mă mai tulbure spaima Lui.
35. Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.

Capitolul 10
1. M-am dezgustat de viaţă! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2. Eu zic lui Dumnezeu: „Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
3. Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
4. Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
5. Zilele Tale sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
6. ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7. când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Şi Tu să mă nimiceşti!
9. Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
10. Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?
11. M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;
12. mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
13. Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gând:
14. că, dacă păcătuiesc, să mă pândeşti şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
15. Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
16. Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
17. îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mânia împotriva mea şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
18. Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
19. Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!”
20. Nu sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin,
21. înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22. în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adânci, unde domneşte umbra morţii şi neorânduiala şi unde lumina este ca întunericul!”

Capitolul 11
1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
2. „Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns şi să creadă limbutul că are dreptate?
3. Vor face vorbele tale deşarte pe oameni să tacă? Şi-ţi vei bate joc de alţii, fără să te facă cineva de ruşine?
4. Tu zici: „Felul meu de a vedea este drept, şi sunt curat în ochii Tăi.” –
5. Ah! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă
6. şi de ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii Lui, ale înţelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ţi răsplăteşte totuşi după fărădelegea ta.
7. Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?
8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea.
10. Dacă apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11. Căci El cunoaşte pe făcătorii de rele, vede uşor pe vinovaţi.
12. Omul dimpotrivă, are minte de nebun şi s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
13. Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El.
14. Depărtează-te de fărădelege şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
15. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică;
16. îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.
17. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii.
18. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.
19. Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.
20. Dar ochii celor răi se vor topi; ei n-au loc de scăpare: moartea, iată nădejdea lor!”

Capitolul 12
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteţi voi şi că odată cu voi va muri şi înţelepciunea!
3. Am şi eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi. Şi cine nu ştie lucrurile pe care le spuneţi voi?
4. Eu sunt de batjocura prietenilor mei, când cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură!
5. Dispreţ în nenorocire! – iată zicerea celor fericiţi: dă brânci cui alunecă cu piciorul!
6. Jefuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că dumnezeul lor este în pumn.
7. Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune;
8. vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti.
9. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10. El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.
11. Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile?
12. La bătrâni se găseşte înţelepciunea, şi într-o viaţă lungă e priceperea.
13. La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt.
14. Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.
15. El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pământul.
16. El are puterea şi înţelepciunea; El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
17. El ia robi pe sfetnici şi tulbură mintea judecătorilor.
18. El dezleagă legătura împăraţilor şi le pune o frânghie în jurul coapselor.
19. El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici.
20. El taie vorba celor meşteri la vorbă; El ia mintea celor bătrâni.
21. El varsă dispreţul asupra celor mari; El dezleagă brâul celor tari.
22. El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morţii.
23. El face pe neamuri să crească şi El le nimiceşte; El le întinde până departe şi El le aduce înapoi în hotarele lor.
24. El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum,
25. unde bâjbâie prin întuneric şi nu văd desluşit; El îi face să se clatine ca nişte oameni beţi.

Capitolul 13
1. Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit şi a luat seama.
2. Ce ştiţi voi, ştiu şi eu, nu sunt mai prejos decât voi.
3. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
4. Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic.
5. O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat!
6. Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele!
7. Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi?
8. Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?
9. Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?
10. Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El.
11. Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi?
12. Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.
13. Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc! Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.
14. Îmi voi lua carnea în dinţi şi îmi voi pune viaţa în joc.
15. Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.
16. Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.
17. Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, luaţi aminte la cele ce voi spune.
18. Iată-mă sunt gata să-mi apăr pricina, căci ştiu că am dreptate.
19. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac şi vreau să mor.
20. Numai două lucruri fă-mi, şi nu mă voi ascunde de Faţa Ta:
21. Trage-Ţi mâna de pe mine şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22. Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu şi răspunde-mi Tu!
23. Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de Lege şi păcatele mele.
24. Pentru ce Îţi ascunzi Faţa şi mă iei drept vrăjmaş?
25. Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?
26. Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe?
27. Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pândeşti toate mişcările, să pui hotar paşilor mei,
28. când trupul meu cade în putrezire ca o haină mâncată de molii?

Capitolul 14
1. Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
7. Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
8. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
9. înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
11. Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,
12. aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.
13. Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
14. Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15. Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16. Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18. Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
19. cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20. Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
21. De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
22. Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Capitolul 15
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vânt de răsărit?
3. Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic şi prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
4. Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
6. Nu eu, ci gura ta te osândeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7. Tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?
8. Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?
9. Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?
10. Între noi sunt peri albi, bătrâni, oameni mai înziliţi decât tatăl tău.
11. Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine şi cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând?…
12. Încotro te trage inima şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?
13. Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea:
14. „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
16. cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”?
17. Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,
18. ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind de la părinţii lor,
19. cărora singuri li se dăduse ţara şi printre care niciun străin nu venise încă.
20. „Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de care are parte cel nelegiuit.
21. Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
22. El nu trage nădejde să scape de întuneric, vede sabia care-l ameninţă;
23. aleargă încoace şi încolo să caute pâine, ştie că-l aşteaptă ziua întunericului.
24. Necazul şi neliniştea îl înspăimântă şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25. Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic
26. şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27. Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osânză
28. şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărâmate.
29. Nu se va mai îmbogăţi, averea nu-i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pământ.
30. Nu va putea ieşi din întuneric, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.
31. Dacă se încrede în rău, se înşală, căci răul îi va fi răsplata.
32. Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.
33. Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34. Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mânca focul.
35. El zămisleşte răul şi naşte răul: în sânul lui coace roade care-l înşală.”

Capitolul 16
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.
3. Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt? Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4. Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V-aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,
5. v-aş mângâia cu gura şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?
6. Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?
7. Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa!
8. M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuieşte în faţă.
9. Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
10. Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se înverşunează cu toţii după mine.
11. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi.
12. Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
13. Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
14. mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15. Mi-am cusut un sac pe piele şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
16. Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17. Totuşi n-am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18. Pământule, nu-mi acoperii sângele, şi vaietele mele să n-aibă margine!
19. Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.
20. Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi,
21. să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
22. Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Capitolul 17
1. Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.
2. Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
3. Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
4. Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
5. Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
6. M-a făcut de basmul oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
7. Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8. Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9. Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.
10. Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
11. Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12. Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
13. Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
14. când strig gropii: „Tu eşti tatăl meu!” Şi viermilor: „Voi sunteţi mama şi sora mea!”
15. Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
16. Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”

Capitolul 18
1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2. „Când vei pune capăt acestor cuvântări? Vino-ţi în minte, şi apoi vom vorbi.
3. Pentru ce ne socoteşti atât de dobitoci? Pentru ce ne priveşti ca pe nişte vite?
4. Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta, s-ajungă pustiu pământul şi să se strămute stâncile din locul lor?
5. Da, lumina celui rău se va stinge, şi flacăra din focul lui nu va mai străluci.
6. Se va întuneca lumina în cortul lui şi se va stinge candela deasupra lui.
7. Paşii lui cei puternici se vor strâmta, şi, cu toate opintirile lui, va cădea.
8. Căci calcă cu picioarele pe laţ şi umblă prin ochiuri de reţea;
9. este prins în cursă de călcâi, şi laţul pune stăpânire pe el;
10. capcana în care se prinde este ascunsă în pământ, şi prinzătoarea îi stă pe cărare.
11. De jur împrejur îl apucă spaima şi-l urmăreşte pas cu pas.
12. Foamea îi mănâncă puterile, nenorocirea este alături de el.
13. Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morţii.
14. Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost şi este târât spre împăratul spaimelor.
15. Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui, pucioasă este presărată pe locuinţa lui.
16. Jos, i se usucă rădăcinile; sus îi sunt ramurile tăiate.
17. Îi piere pomenirea de pe pământ, numele lui nu mai este pe uliţă.
18. Este împins din lumină în întuneric şi este izgonit din lume.
19. Nu lasă nici moştenitori, nici sămânţă în poporul său, nicio rămăşiţă vie în locurile în care locuia.
20. Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui, şi neamul de acum va fi cuprins de groază.
21. Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.”

Capitolul 19
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Până când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
3. Iată că de zece ori m-aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
4. Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5. Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
6. Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte şi mă înveleşte cu laţul Lui.
7. Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
8. Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
10. m-a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11. S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
12. Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine şi au tăbărât în jurul cortului meu.
13. A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
14. Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
15. Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.
16. Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18. Până şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19. Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
21. Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
22. De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
23. Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;
24. aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…
25. Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
26. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
27. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
28. Atunci veţi zice: „Pentru ce-l urmăream noi?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29. Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.”

Capitolul 20
1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
2. „Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace.
3. Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine, şi din adâncul minţii mele duhul mă face să răspund.
4. Nu ştii tu că, demult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,
5. biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6. Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri, şi capul i-ar ajunge până la nori,
7. va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: „Unde este?”
8. Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.
9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.
10. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11. Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână.
12. Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,
13. îl mesteca întruna şi nu-l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:
14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15. Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16. Otravă de aspidă a supt şi de aceea, limba năpârcii îl va ucide.
17. Nu-şi va mai plimba privirile peste pâraiele şi râurile de miere şi de lapte,
18. va da înapoi ce a câştigat şi nu va mai trage folos din câştig; va da înapoi tot ce a luat şi nu se va mai bucura de el,
19. căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.
20. Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.
21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bunăstarea lui nu va ţine.
22. În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
23. Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.
24. Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.
25. Îşi smulge din trup săgeata, care scânteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
26. Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
27. Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, şi pământul se va ridica împotriva lui.
28. Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29. Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.”

Capitolul 21
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, daţi-mi măcar această mângâiere.
3. Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog; şi, după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc.
4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?
5. Priviţi-mă, miraţi-vă şi puneţi mâna la gură.
6. Când mă gândesc, mă înspăimânt, şi un tremur îmi apucă tot trupul:
7. Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere?
8. Sămânţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor, odraslele lor propăşesc sub ochii lor.
9. În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
10. Taurii lor sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
11. Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi, şi copiii se zbenguie în jurul lor.
12. Cântă cu sunet de tobă şi de harpă, se desfată cu sunete de caval.
13. Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor.
14. Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.
15. Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?”
16. Ce! Nu sunt ei în stăpânirea fericirii? – Departe de mine sfatul celor răi! –
17. Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
18. să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej?
19. Veţi zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
20. el ar trebui să-şi vadă nimicirea, el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.
21. Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit?
22. Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte, pe El, care cârmuieşte duhurile cereşti?
23. Unul moare în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii,
24. cu coapsele încărcate de grăsime şi măduva oaselor plină de suc.
25. Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,
26. şi amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi.
27. Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea.
28. Voi ziceţi: „Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?”
29. Dar ce! N-aţi întrebat pe călători şi nu ştiţi ce istorisesc ei?
30. Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mâniei, el scapă.
31. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îi răsplăteşte tot ce a făcut?
32. Este dus la groapă şi i se pune o strajă la mormânt.
33. Bulgării din vale îi sunt mai uşori, căci toţi oamenii merg după el, şi o mulţime îi merge înainte.
34. Pentru ce dar îmi daţi mângâieri deşarte? Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”

Capitolul 22
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui.
3. Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?
4. Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine?
5. Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr?
6. Luai fără pricină zăloguri de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi.
7. Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.
8. Ţara era a ta, fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea, fiindcă erai cu vază.
9. Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, şi braţele orfanilor le frângeai.
10. Pentru aceea eşti înconjurat de curse şi te-a apucat groaza dintr-odată.
11. Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc?
12. Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte vârful stelelor, ce înalt este!
13. Şi tu zici: „Ce ştie Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori?
14. Îl înfăşoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!”
15. Ce! Vrei s-apuci pe calea străveche, pe care au urmat-o cei nelegiuiţi,
16. care au fost luaţi înainte de vreme şi au ţinut cât ţine un pârâu care se scurge?
17. Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?”
18. Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele de bunătăţi. – Departe de mine sfatul celor răi! –
19. Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor şi se vor bucura, cel nevinovat va râde de ei
20. şi va zice: „Iată pe potrivnicii noştri nimiciţi! Iată-le bogăţiile arse de foc!”
21. Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.
22. Primeşte învăţătură din gura Lui şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui.
23. Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
24. Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
25. Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta.
26. Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
27. Îl vei ruga, şi te va asculta, şi îţi vei putea împlini juruinţele.
28. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.
29. Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.
30. El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.”

Capitolul 23
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.
3. Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4. mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.
5. Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
6. Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.
7. Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8. Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9. dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10. Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
11. Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.
12. N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13. Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
14. El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.
15. De aceea tremur înaintea Lui, şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16. Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17. Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.

Capitolul 24
1. Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2. Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc;
3. iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
4. îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
5. Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
6. Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7. Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8. Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9. Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul.
10. Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi;
11. în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi le este sete;
12. în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
13. Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
14. Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
15. Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.
16. Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
17. Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii.
18. Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19. Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
20. Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21. el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
22. Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
23. El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24. S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
25. Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?”

Capitolul 25
1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2. „Puterea şi groaza sunt ale lui Dumnezeu; El face să împărăţească pacea în ţinuturile Lui înalte.
3. Cine ar putea să-I numere oştile? Şi peste cine nu răsare lumina Lui?
4. Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?
5. Iată, în ochii Lui nici luna nu este strălucitoare, şi stelele nu sunt curate înaintea Lui;
6. cu cât mai puţin omul, care nu este decât un vierme, fiul omului, care nu este decât un viermişor!”

Capitolul 26
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere!
3. Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere! Ce belşug de înţelepciune dai tu la iveală!
4. Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?
5. Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitorii lor;
6. înaintea Lui Locuinţa morţilor este goală, adâncul n-are acoperiş.
7. El întinde miazănoaptea asupra golului, şi spânzură pământul pe nimic.
8. Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor.
9. Acoperă faţa scaunului Său de domnie şi Îşi întinde norul peste el.
10. A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric.
11. Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la ameninţarea Lui.
12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfărâmă furia.
13. Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar.
14. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

Capitolul 27
1. Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde şi a zis:
2. „Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
3. că atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4. buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
6. Ţin să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7. Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
8. Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit; când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
9. Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
10. Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11. Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12. Dar voi le cunoaşteţi şi sunteţi de acelaşi gând; pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
13. Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14. Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pâine.
15. Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.
16. Dacă strânge argint ca ţărâna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul –
17. el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
18. Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
19. Se culcă bogat şi moare despuiat; deschide ochii şi totul a pierit.
20. Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vârtejul.
21. Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
22. Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23. Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui.

Capitolul 28
1. Argintul are o mină de unde se scoate şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţat.
2. Fierul se scoate din pământ şi piatra se topeşte ca să dea arama.
3. Omul pune capăt întunericului, cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.
4. Sapă o fântână departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sunt de ajutor, stă atârnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.
5. Pământul, de unde iese pâinea, este răscolit înăuntrul lui ca de foc,
6. pietrele lui cuprind safir, şi în el se găseşte pulbere de aur.
7. Pasărea de pradă nu-i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n-a zărit-o,
8. cele mai trufaşe dobitoace n-au călcat pe ea, şi leul n-a trecut niciodată pe ea.
9. Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină.
10. Sapă şanţuri în stânci, şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.
11. Opreşte curgerea apelor şi scoate la lumină ce este ascuns.
12. Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?
13. Omul nu-i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pământul celor vii.
14. Adâncul zice: „Nu este în mine”; şi marea zice: „Nu este la mine.”
15. Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
16. nu se cântăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
17. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
18. Mărgeanul şi cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele.
19. Topazul din Etiopia nu este ca ea, şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.
20. De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?
21. Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.
22. Adâncul şi moartea zic: „Noi am auzit vorbindu-se de ea.”
23. Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.
24. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri.
25. Când a rânduit greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor,
26. când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,
27. atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat-o, i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare.
28. Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.”

Capitolul 29
1. Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:
2. „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3. când candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
4. Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
5. când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu;
6. când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
7. Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
8. tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.
9. Mai marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
10. Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii.
11. Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
12. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin.
13. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
15. Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
16. Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut.
17. Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.
18. Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19. Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20. Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mână.”
21. Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
22. După cuvântările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23. Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
24. Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25. Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.

Capitolul 30
1. Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
3. Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
4. Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5. Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6. Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.
7. Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.
8. Fiinţe mârşave şi dispreţuite – sunt izgoniţi din ţară.
9. Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
11. Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12. Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
13. Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14. Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15. Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
16. Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.
17. Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18. De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19. Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20. Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
21. Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23. Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
24. Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25. Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26. Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
27. Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
28. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig ajutor.
29. Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
30. Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
31. Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.

Capitolul 31
1. Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.
2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?
5. Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înşelăciune:
6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană şi-mi va vedea neprihănirea!
7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
8. atunci eu să semăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!
9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,
10. atunci nevasta mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!
11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
12. un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
14. ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?
16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,
18. eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;
19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători;
22. atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!
23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.
24. Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: „Tu eşti nădejdea mea;”
25. dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem;
26. dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,
27. şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:
28. şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!
29. Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,
30. eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem;
31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: „Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?”
32. Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;
33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii şi mi-am închis nelegiuirile în sân,
34. pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, ţinându-mă deoparte şi necutezând să-mi trec pragul…
35. Oh! de aş găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?
36. Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
37. să-i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.
38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea şi dacă brazdele lui varsă lacrimi;
39. dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:
40. atunci să crească spini din el în loc de grâu, şi neghină în loc de orz!” Sfârşitul cuvintelor lui Iov.

Capitolul 32
1. Aceşti trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.
2. Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.
3. Şi s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns şi totuşi osândeau pe Iov.
4. Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu aşteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov.
5. Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.
6. Şi Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul şi a zis: „Eu sunt tânăr, şi voi sunteţi bătrâni: de aceea m-am temut şi m-am ferit să vă arăt gândul meu.
7. Eu îmi ziceam: „Să vorbească bătrâneţea, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.”
8. Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.
9. Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.
10. Iată de ce zic: Ascultaţi-mă! Îmi voi spune şi eu părerea.
11. Am aşteptat sfârşitul cuvântărilor voastre, v-am urmărit dovezile, cercetarea pe care aţi făcut-o cuvintelor lui Iov.
12. V-am dat toată luarea aminte; şi iată că niciunul din voi nu l-a încredinţat, niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.
13. Să nu ziceţi însă: „În el, noi am găsit înţelepciunea; numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!”
14. Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul: de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.
15. Ei se tem, nu mai răspund! Li s-a tăiat cuvântul!
16. Am aşteptat până şi-au sfârşit cuvântările, până s-au oprit şi n-au ştiut ce să mai răspundă.
17. Vreau să răspund şi eu la rândul meu, vreau să spun şi eu ce gândesc.
18. Căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;
19. lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.
20. Voi vorbi deci ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele şi voi răspunde.
21. Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni;
22. căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.

Capitolul 33
1. Acum dar, Iov, ascultă cuvântările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!
2. Iată, deschid gura şi mi se mişcă limba în cerul gurii.
3. Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:
4. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu, ca şi tine, am fost făcut din noroi.
7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.
8. Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:
9. „Sunt curat, sunt fără păcat, sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
10. Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;
11. îmi pune picioarele în butuci, îmi pândeşte toate mişcările.”
12. Îţi voi răspunde că aici n-ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decât omul.
13. Vrei dar să te cerţi cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
14. Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.
15. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
16. Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
17. ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie,
18. ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei.
19. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.
20. Atunci îi este greaţă de pâine, chiar şi de bucatele cele mai alese.
21. Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;
22. sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
23. Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
24. Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!”
25. Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.
26. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă faţa cu bucurie şi-i dă înapoi nevinovăţia.
27. Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele;
28. Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!”
29. Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
30. ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
31. Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!
32. Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.
33. Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.”

Capitolul 34
1. Elihu a luat din nou cuvântul şi a zis:
2. „Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele! Luaţi aminte la mine, pricepuţilor!
3. Căci urechea deosebeşte cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele.
4. Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun.
5. Iov a zis: „Sunt nevinovat şi Dumnezeu nu vrea să-mi dea dreptate;
6. am dreptate şi trec drept mincinos; rana mea este jalnică, şi sunt fără păcat.”
7. Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa,
8. care să umble în tovărăşia celor ce fac rău, care să meargă mână în mână cu cei nelegiuiţi?
9. Căci el a zis: „Nu-i foloseşte nimic omului să-şi pună plăcerea în Dumnezeu.”
10. Ascultaţi-mă dar, oameni pricepuţi! Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic fărădelegea!
11. El dă omului după faptele lui, răsplăteşte fiecăruia după căile lui.
12. Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.
13. Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui?
14. Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea,
15. tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână.
16. Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte la glasul cuvintelor mele!
17. Oare ar putea să domnească un vrăjmaş al dreptăţii? Şi vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,
18. care strigă către împăraţi: „Netrebnicilor!” Şi către domnitori: „Nelegiuiţilor!”
19. Care nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui?
20. Într-o clipă, ei îşi pierd viaţa. La miezul nopţii, un popor se clatină şi piere. Cel puternic piere, fără amestecul mâinii vreunui om.
21. Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia.
22. Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme, ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui.
24. El zdrobeşte pe cei mari fără cercetare şi pune pe alţii în locul lor.
25. Căci El cunoaşte faptele lor: noaptea îi răstoarnă, sunt zdrobiţi.
26. Îi loveşte ca pe nişte nelegiuiţi, în faţa tuturor.
27. Abătându-se de la El şi părăsind toate căile Lui,
28. ei au făcut să se înalţe la Dumnezeu strigătul săracului. I-au îndreptat luarea aminte la strigătul celui nenorocit.
29. Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă? La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
30. pentru ca nelegiuitul să nu mai stăpânească şi să nu mai fie o cursă pentru popor.
31. Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu: „Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui;
32. arată-mi ce nu văd; dacă am făcut nedreptăţi, nu voi mai face”?
33. Oare după părerea ta va face Dumnezeu dreptate? Tu lepezi, tu alegi, şi nu eu. Spune dar ce ştii!
34. Oamenii cu pricepere vor fi de părerea mea, înţeleptul care m-ascultă va gândi ca mine:
35. „Iov vorbeşte fără pricepere, şi cuvântările lui sunt lipsite de judecată.
36. Să fie încercat dar mai departe, fiindcă răspunde ca cei răi!
37. Căci adaugă la greşelile lui păcate noi; bate din palme în mijlocul nostru, îşi înmulţeşte cuvintele împotriva lui Dumnezeu.”

Capitolul 35
1. Elihu a luat din nou cuvântul şi a zis:
2. „Îţi închipui că ai dreptate şi crezi că te îndreptăţeşti înaintea lui Dumnezeu,
3. când zici: „La ce-mi foloseşte, ce câştig am că nu păcătuiesc?”
4. Îţi voi răspunde şi la aceasta, ţie şi prietenilor tăi totodată.
5. Uită-te spre ceruri şi priveşte! Vezi norii cât de sus sunt faţă de tine?
6. Dacă păcătuieşti, ce rău Îi faci Lui? Şi când păcatele ţi se înmulţesc, ce-I faci Lui?
7. Dacă eşti drept, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna ta?
8. Răutatea ta nu poate vătăma decât semenului tău, dreptatea ta nu foloseşte decât fiului omului.
9. Oamenii strigă împotriva mulţimii apăsătorilor, se plâng de silnicia multora;
10. dar niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea,
11. care ne învaţă mai mult decât pe dobitoacele pământului şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”
12. Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina mândriei celor răi.
13. Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte.
14. Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!
15. Dar pentru că mânia Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de nelegiuire.
16. Aşa că Iov îşi deschide gura degeaba şi spune o mulţime de vorbe fără rost.”

Capitolul 36
1. Elihu a urmat şi a zis:
2. „Aşteaptă puţin şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
3. Îmi voi lua temeiurile de dreptate şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
4. Fii încredinţat, cuvântările mele nu sunt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.
5. Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
6. El nu lasă pe cel rău să trăiască şi face dreptate celui nenorocit.
7. Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşază pentru totdeauna ca să domnească.
8. Se întâmplă să cadă în lanţuri şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
9. Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.
10. Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
11. Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie.
12. Dacă n-ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.
13. Nelegiuiţii se mânie, nu strigă către Dumnezeu când îi înlănţuie;
14. îşi pierd viaţa în tinereţe, mor ca cei desfrânaţi.
15. Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează.
16. Şi pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
17. Dar dacă-ţi aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
18. Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
19. Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz şi chiar toate puterile pe care le-ai putea desfăşura?
20. Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
21. Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
22. Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
23. Cine Îi cere socoteală de căile Lui şi cine îndrăzneşte să-I spună: „Faci rău”?
24. Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
25. Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
26. Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.
27. Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
28. pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
29. Şi cine poate pricepe ruperea norului şi bubuitul cortului Său?
30. Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui şi acoperă adâncimile mării.
31. Prin aceste mijloace, El judecă popoarele şi dă belşug de hrană.
32. Ia fulgerul în mână şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
33. Dă de veste că e de faţă printr-un bubuit, şi până şi turmele Îi simt apropierea.

Capitolul 37
1. La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot şi sare din locul ei.
2. Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
3. Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
4. Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înţelegem.
6. El zice zăpezii: „Cazi pe pământ!” Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
7. Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
8. Fiara sălbatică se trage într-o peşteră şi se culcă în vizuina ei.
9. Vijelia vine de la miazăzi, şi frigul din vânturile de la miazănoapte.
10. Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.
11. Încarcă norii cu aburi şi-i risipeşte scânteietori;
12. mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.
13. Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul, sau ca un semn al dragostei Lui.
14. Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
15. Ştii cum cârmuieşte Dumnezeu norii şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16. Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită?
17. Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele, când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?
18. Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19. Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neştiutori ca să-I putem vorbi.
20. Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
21. Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţa;
22. de la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
23. Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
24. De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.”

Capitolul 38
1. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
2. „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
3. Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
4. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
5. Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6. Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7. atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8. Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
9. Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric;
10. când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
11. când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
12. De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor,
13. ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?
14. Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
15. Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
16. Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
17. Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?
18. Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului? Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
19. Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
20. Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
21. Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
22. Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,
23. pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?
24. Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
25. Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
26. pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
27. pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
28. Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?
29. Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului,
30. ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
31. Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?
32. Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
33. Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
34. Îţi înalţi tu glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?
35. Poţi tu să arunci fulgerele ca să plece? Îţi zic ele: „Iată-ne”?
36. Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
37. Cine poate să numere norii cu înţelepciune şi să verse burdufurile cerurilor,
38. pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pământ să se lipească împreună?
39. Tu izgoneşti prada pentru leoaică şi tu potoleşti foamea puilor de lei,
40. când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor?
41. Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciţi şi flămânzi?

Capitolul 39
1. Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?
2. Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc?
3. Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.
4. Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă şi nu se mai întorc la ele.
5. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
6. I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.
7. El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului, care-l mână.
8. Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde.
9. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?
10. Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
11. Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?
12. Te laşi tu pe el, pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?
13. Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
14. Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.
15. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
16. Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
17. Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere.
18. Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.
19. Tu dai putere calului, şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
20. Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.
21. Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
22. îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23. Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
24. fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.
25. La sunetul trâmbiţei parcă zice: „Înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.
26. Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
27. Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?
28. El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.
29. De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
30. Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”

Capitolul 40
1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
2. „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
3. Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
4. „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”
6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
7. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?
9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui?
10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă!
11. Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi!
12. Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi,
13. ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric!
14. Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale.
15. Uită-te la hipopotamul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie! El mănâncă iarbă ca boul.
16. Uită-te ce tărie are în coapse şi ce putere are în muşchii pântecelui său!
17. Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapselor lui sunt întreţesute.
18. Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.
19. El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliţă.
20. El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele câmpului.
21. Se culcă sub lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor.
22. Desişul lotusului îl acoperă cu umbra lui, sălciile pârâului îl înconjoară.
23. Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniştit.
24. Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în faţă? Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?

Capitolul 41
1. Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să-i legi limba cu o funie?
2. Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să-i străpungi cu un cârlig falca?
3. Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?
4. Va face el un legământ cu tine ca să-ţi fie rob pe vecie?
5. Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?
6. Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?
7. Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe şi capul cu căngi?
8. Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti.
9. Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a-l prinde: numai să-l vezi şi cazi la pământ!
10. Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă?
11. Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu.
12. Vreau să mai vorbesc iarăşi de mădularele lui şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.
13. Cine-i va putea ridica veşmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?
14. Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cât sunt de înspăimântătoare!
15. Scuturile lui măreţe şi puternice, sunt unite împreună ca printr-o pecete;
16. se ţin unul de altul, şi nici aerul n-ar putea trece printre ele.
17. Sunt ca nişte fraţi care se îmbrăţişează, se apucă şi rămân nedespărţiţi.
18. Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sunt ca geana zorilor.
19. Din gura lui ţâşnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.
20. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.
21. Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flăcări.
22. Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.
23. Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.
24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesubt.
25. Când se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.
26. Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.
27. Pentru el fierul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.
28. Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele din praştie sunt ca pleava pentru el.
29. Nu vede în ghioagă decât un fir de pai şi râde la şuieratul săgeţilor.
30. Sub pântecele lui sunt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.
31. Face să clocotească fundul mării ca un cazan şi-l clatină ca pe un vas plin cu mir.
32. În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adâncul pare ca pletele unui bătrân.
33. Pe pământ nimic nu-i este stăpân; este făcut ca să nu se teamă de nimic.
34. Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mândre dobitoace.”

Capitolul 42
1. Iov a răspuns Domnului şi a zis:
2. „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –
3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” –
4. „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.” –
5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
7. După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
8. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
9. Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.
10. Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.
11. Fraţii, surorile şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să-l vadă şi au mâncat cu el în casă. L-au plâns şi l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el, şi fiecare i-a dat un chesita şi un inel de aur.
12. În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe.
13. A avut şapte fii şi trei fete;
14. celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheţia şi celei de-a treia Cheren-Hapuc.
15. În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moştenire printre fraţii lor.
16. Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.
17. Şi Iov a murit bătrân şi sătul de zile.

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo