Capitolul 1
1. După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
2. la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.
3. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte,
4. ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.
5. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”?
6. Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
7. Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”;
8. pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;
9. Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”
10. Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
12. le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”
13. Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”?
14. Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?

Capitolul 2
1. De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
3. cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,
4. în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!
5. În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare despre care vorbim.
6. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului, ca să-l cercetezi?
7. L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale:
8. toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.
9. Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
10. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.
11. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”
12. când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.”
13. Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”
14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15. şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.
16. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.
17. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
18. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Capitolul 3
1. De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
2. care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”
3. Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. –
4. Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. –
5. Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu.
6. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
7. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
8. nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu,
9. unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10. De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
11. Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”
12. Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.
13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
15. câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
16. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise?
17. Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu?
18. Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?
19. Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Capitolul 4
1. Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
2. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
5. Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6. Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7. El hotărăşte din nou o zi: „astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
8. Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9. Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11. Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
12. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
13. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.
14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.
15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Capitolul 5
1. În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
2. El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
3. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
4. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5. Tot aşa, şi Hristos nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”
7. El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8. măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
9. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,
10. căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”
11. Asupra celor de mai sus avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.
12. În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
14. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

Capitolul 6
1. De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
2. învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
3. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
4. Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5. şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
6. şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
7. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
8. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
9. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12. aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
13. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14. şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15. Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
16. Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
17. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
18. pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
19. pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
20. unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

Capitolul 7
1. În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt – care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,
2. care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnătatea numelui său, este întâi „împărat al neprihănirii”, apoi şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii”;
3. fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac.
4. Vedeţi bine, dar, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
5. Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
6. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
7. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
8. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu.
9. Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
10. căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11. Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron?
12. Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.
13. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.
14. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.
15. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16. pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.
17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
18. Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei –
19. căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20. Şi, fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ –
21. căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” –
22. prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.
23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi.
24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.
25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,
27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.
28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.

Capitolul 8
1. Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
2. ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
3. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
4. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege.
5. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.”
6. Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
8. Căci, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou;
9. nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10. Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
11. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”
13. Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

Capitolul 9
1. Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.
2. În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
3. după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.
4. El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.
5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.
6. Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului.
7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi.
9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui.
10. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.
11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
15. Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
16. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.
17. Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
18. De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.
19. Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul
20. şi a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”
21. De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea.
24. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;
26. fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
27. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28. tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.

Capitolul 10
1. În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
2. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
3. Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
4. căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
5. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6. n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
7. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
8. După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),
9. apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
10. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
11. Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,
12. El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
13. şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
14. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
15. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16. „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”,
17. adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
18. Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
19. Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20. pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21. şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28. Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30. Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
35. Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
37. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Capitolul 11
1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
2. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
6. Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.
21. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.”
22. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
24. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,
25. ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
27. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
28. Prin credinţă a prăznuit el Paştile şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
29. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
30. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
31. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38. ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40. pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Capitolul 12
1. Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
5. Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
8. Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
12. Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13. croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
17. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
18. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19. nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,
20. (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „sunt îngrozit şi tremur!”)
22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23. de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26. al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27. Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28. Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29. fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

Capitolul 13
1. Stăruiţi în dragostea frăţească.
2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
4. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
6. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
7. Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!
8. Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!
9. Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit.
10. Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort.
11. În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.”
12. De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
13. Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.
14. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
16. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
17. Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
18. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
19. Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând.
20. Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
21. să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
22. Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt.
23. Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.
24. Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimit sănătate.
25. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo