Capitolul 1
1. Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2. către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3. Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
4. Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5. Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
6. De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
8. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
9. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10. dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
11. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
12. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
15. Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
16. Domnul să-Şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu.
17. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.
18. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

Capitolul 2
1. Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
2. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
4. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.
5. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
6. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.
7. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.
8. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea,
9. pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
10. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
11. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
12. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.
13. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.
14. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.
15. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
16. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
17. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet,
18. care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.
19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”
20. Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.
21. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.
22. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
23. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
24. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
25. să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;
26. şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

Capitolul 3
1. Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
2. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
3. fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
4. vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
5. având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
6. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,
7. care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.
8. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.
9. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.
10. Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
11. prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate.
12. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
13. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Capitolul 4
1. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
2. propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.
6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape.
7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
8. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
9. Caută de vino curând la mine.
10. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.
11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.
12. Pe Tihic l-am trimis la Efes.
13. Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele.
14. Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.
15. Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre.
16. La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!
17. Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
18. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
19. Spune sănătate Priscilei şi lui Acuila şi casei lui Onisifor.
20. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.
21. Caută de vino înainte de iarnă. Eubul şi Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii îţi trimit sănătate.
22. Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.

Share the joy
FacebookTwitterGoogle PlusEmailYahoo